Ciprian Ciucu, edilul Sectorului 6, a anunțat când va fi deschis DRUMUL OSIEI din Militari Residence: „A fost o întreagă babilonie între noi și Enel”

Publicat: 24/04/2024, 08:30

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a anunțat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, când va fi deschis Drumul Osiei, arteră care face legătura dintre Bulevardul Iuliu Maniu și Cartierul Militar Residence. Edilul a explicat de ce nu a fost deschis mai devreme acest drum.

„Ar fi trebuit să-i dăm drumul de mult, dar aici a venit Ministerul Energiei cu un ordin, care a spus: pentru orice tip de lucrare, care presupune și rețele de electricitate, este obligat Enel să suporte jumătate din cost. Și a fost o întreagă babilonie între noi și Enel. Le-am zis că trebuie să plătească lucrarea, pentru că era deja contractată”, a declarat Ciprian Ciucu în emisiunea „Cu Gândul la București”, care poate fi vizionată integral AICI.

Primarul Sectorului 6 a anunțat că Drumul Osiei va fi deschis în maxim o lună.

„Ne-a ajutat bugetar, dar am întârziat, pentru că a trebuit să ne calibrăm cu Enel. Dar, am reușit să depășim și acest moment. Cred că în maxim trei săptămâni – o lună, o să fie gata”, a anunțat Ciprian Ciucu în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Tronsonul 2 din Drumul Osiei va costa 1,6 milioane de lei

Valoarea totală a lucrărilor aferente Drumului Osiei – Tronson 2 este de peste 1,6 milioane de lei, cu tot cu TVA.

Pistele de biciclete se vor realiza la marginea părții carosabile și vor avea structura rutieră similară părții carosabile.

Primul tronson, de 600 de metri, a fost finalizat în toamna anului trecut. Lucrarea a costat 7,3 milioane de lei cu TVA. Două treimi din costul proiectului sunt asigurate prin programul guvernamental Anghel Saligny.

Liniile STB 178 și 138, modificate

Din cauza lucrărilor la Drumul Osiei, Societatea de Transport București (STB) a modificat mai multe linii.

Linia 138 funcționează pe un traseu scurtat între terminalele „Dedeman Ghencea” și „Complex Comercial Militari”, astfel:

  • Pe sensul spre „Complex Comercial Militari”: terminal „Dedeman Ghencea”, Str. Brașov, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Romancierilor, Bd. Timișoara, Str. Moinești, Bd. Iuliu Maniu, terminal „Complex Comercial Militari”;
  • Pe sensul spre „Dedeman Ghencea”: terminal „Complex Comercial Militari”, Bd. Iuliu Maniu, Str. Moinești, Bd. Timișoara, Str. Romancierilor, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Brașov, terminal „Dedeman Ghencea”.

Linia 178 funcționează pe un traseu scurtat între terminalul „Master” și stația „Sala Palatului”, astfel:

  • Pe sensul spre „Sala Palatului”: terminal „Master”, Bd. Iuliu Maniu, Str. Apusului, Bd. Uverturii, Șos. Virtuții, Calea Crângași, Calea Giulești, Șos. Orhideelor, Bd. Dinicu Golescu, Str. Berzei, Str. Știrbei Vodă, Str. Ion Câmpineanu, stația „Sala Palatului”;
  • Pe sensul spre „Master”: stația „Sala Palatului”, Intrarea Victor Eftimiu, Str. Ion Brezoianu, Str. Valter Mărăcineanu, Str. Ion Câmpineanu, Str. Luterană, Str. General Constantin Budișteanu, Calea Griviței, Str. Mircea Vulcănescu, Bd. Dinicu Golescu, Șos. Orhideelor, Calea Giulești, Podul Grant, Calea Crângași, Șos. Virtuții, Bd. Uverturii, Str. Apusului, Bd. Iuliu Maniu, terminal „Master”.

Ce autobuz ajunge în Militari Residence

Linia urbană 278 a devenit linie metropolitană și va funcționa cu indicativul 478 pe un traseu circular, cuprins între terminalul „Cartier Militari” și stația „Bd. Preciziei”, astfel:

  • Pe sensul spre „Bd. Preciziei”: terminal „Cartier Militari”, Str. Tineretului, Drumul Ciorogârla, Drumul Osiei, Bd. Iuliu Maniu, Str. Valea Cascadelor, Str. Preciziei, cu întoarcere în Autobaza Militari, apoi pe Str. Preciziei, Str. Valea Cascadelor, stația „Bd. Preciziei”;
  • Pe sensul spre „Cartierul Militari”: stația „Bd. Preciziei”, Str. Valea Cascadelor, Bd. Iuliu Maniu, Str. Apusului, Bd. Uverturii, Str. 1 Decembrie 1918 (Chiajna), Bd. Alexandru Ioan Cuza, DJ601A, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Tineretului, terminal „Cartier Militari”.

Citește și:

Când ar putea fi deschis DRUMUL OSIEI, care leagă Militari Residence de Bulevardul Iuliu Maniu

Închiderea Drumului Osiei din Militari Residence a „spart” Bulevardul Iuliu Maniu

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
România, țintă pentru Armata RUSĂ. Ne salvează UNGURII: Nu vom permite!
Mireasa lui Jador a răbufnit fără precedent. De ce a fost anulată nunta
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×